De-atâta căutat...
pe măsură ce-mi trece timpul,
numărând răsărituri
şi numărând apusuri,
simt din ce în ce mai mult
că nu-mi mai eşti…
şi că te-am pierdut !

Nici nu mai pot să spun,
dacă-mi eşti femeie...
sau nălucire….

Nici toată ziua
de te-aş căuta,
nu te-aş prinde ;
mi-ai fugi de colo-colo
desculţă,despletită
şi prin câmpul plin cu maci
m-ai tot alerga,
m-ai năuci
cu-a ta fugă nebună…
şi-n joaca de-a v-aţi ascunselea
printre văi şi stânci
şi printre maluri abrupte
de ape-argintate…
m-ai sfârşi de puteri

Nici toată noaptea
nu mi-ar fi de-ajuns,
ca să te cunosc…

Ca o stea mult prea srălucitoare m-ai uimi…
cu feţe mii de năluciri , m-ai ademeni
să trec print toate cotloanele
întunecate şi nemaivăzute…
şi prin văi de timp
m-ai rătăci…
nebuno !

Cât soarele ar sta apus,
tu,făptură ciudată…
tot cerul meu de visare
l-ai străluci !

Lumina de-arătare
mi-ai pune-o-n ochi
şi m-ai orbi…
făcându-mă să caut,
irosindu-mi tot timpul,
cu ochii-nchişi,
o iubire fugară…
sau o nălucire…
de vis !




This entry was posted on 10/05/2013 07:54:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: