Din prea multă nerăbdare,
tu iubirea mea fiind,
m-aş coborî prin zăgazuri fine
în adâncuri de tine
şi-aş sparge lacăte de taine
ce-ţi ţin ascunse frumuseţi
de necuprins 

(şi-nfruntând năluciri,
ţi-aş dezlanţui ploi vii…
nemaiîntâlnite !)

Ca să-ţi fie totdeauna bine,
m-aş ascunde cu patimă
în pământul tău fertil
şi mi-aş depune sămânţă de dragoste
pe sub brazdele-ţi de dor !

Ca să-ţi fie ziua senină,ah,iubire,
ţi-aş acoperi norii cu eşarfe de zâmbete
şi surâsul ţi l-aş mângâia
cu petale de şoapte
şi de dor 

Dar, tu nu-mi spui,
cine ţi-a frânt zborul…
şi inima-mi tremură aiurea
şi pământul mi se cutremură…
de prea multă aşteptare
de tine !

De mai eşti
aceea ce te ştiam,
de mai eşti tu-iubirea-mi
fără de cusur,
spune-mi din nou,te-aş ruga,
că toate nu mai contează
şi ca mă vrei în visul tău…
mereu acelaşi « nebun frumos »
şi de nelăsat…


This entry was posted on 10/18/2013 07:11:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: