Un lujer
cu boboc de roză-
zeul miresmelor suave,
aplecat cu multă graţie
peste pământul cald…
soarbe cu nesaţ,
din potirul poleit cu aur
al zânei florilor,
ca o mare mirare,
elixir de dragoste…
pentru ca sufletul lui
să fie totdeauna
frumos !

Dar, din ochi ca de nălucă,
zâna îl săgetează
cu-o privire pătimaşă…
dulce-nfiorând apusul
şi răsăritul falnic,
prin corola-i magica,
a zeului
lujer

Si-atunci,din adâncul
potirului i se revarsă,
ca printr-o minune,
picuri vii de licoare
de ambrozie…
hrană…
pentru nemurirea
zeului însetat…
şi-a zânei
de floare !





De demult...
si mai ales de cand o cunoaşte pe Birdie,
Icar a-nvăţat să zboare frumos…
şi să scrie atât de duios,
seară de seară,
doar cântece
de iubire

A-nvăţat bine
cum şă-şi plimbe,
într-un dute-vino fin,
ca peste-un sul de ceară,
scris uşor de-un ac de gramofon,
visul său mult prea frumos…
ascultând trilul ei de zeie
şi cântecele-i duioase
de iubire

Dar,de astăzi, Icar
fiind mult prea trist…
după ce iubirea i-a plecat
peste mări şi zări,
ar vrea să-nveţe
să se-abţină
de-a-i mai scrie…
şi să ştie pe de rost,
cu amănuntul,fiecare slovă ,
fiecare vers,fiecare strofă…
repetând până la epuizare
clipe nemaiîntâlnite…
(din toate gândurile…
încă nescrise
iubitei
lui)

şi,poate că,
de-acolo, din depărtări,
de dor de el mistuită,
preafrumoasa zână,
din cupa florii dragostei,
ar vrea ,vreodată,să-i trimită,
pentru  liniştea lui,
picuri vii
de dragoste
şi imagini cu ea…
de fee!




Zeii mult prea haini
ai nălucirilor de noapte,
ce ne-ncântă trăirile magice,
ascunse-n edenul nostru de visare,
ne cer ofrandă pentru ploile
cu stropi de dragoste…
şi pentru valuri
de iubire…
de noi
doi!

Dar,când porţile raiului ni se deschid
şi gândurile noastre îmbrăţişează
soarele-albastru-al împlinirilor…
ţinându-ne strâns de mâini,
ademenind făpturile ireale
să ne fie îngăduitoare,
cântând şi suspinând
duios şi cu patos,
glasurile noastre se sugrumă
în laţ de dragoste…
implorând zeii
să ne fie buni,
iubito !

Si-atunci,din tot ce-avem,
noi dăm ofrandă zeilor
picuri vii de ambră…
din lapte de tine
şi miere de mine…
din toată visarea
de noi doi ,
prelinsă!






Un buchet de crizanteme
cu petale albe,catifelate
ţi-aş dărui,femeie…
cu sufletu-mi plin de dragoste !
doar ca tu să-mi mai surâzi…
angelic,ca altădată !
când inima-mi ţi-a fost
atât de-aproape

Parfum de toamnă să mă simţi
în fiecare clipă de trăire
şi-atunci când tu inspiri...
aer cu suave-arome
de-mpliniri,
amintirea mea
să-ţi fie !

Peste timpul meu
să mi te-aşezi, visând…
preafrumoasă zân-a florilor
şi-a iubirii-mi stăpână,
cu tic-tac-ul inimii tale numărând
şi secundele vieţii mele când,
de prea mult dor fremătând,
al meu gând tomnatic
ţi se va furişa,
nebunatic…
şi preaplin de sine
prin al tău,
de vis,
alcov

Atunci,tu,iubire…
doar c-un gest de m-ai ademeni,
doar un cuvânt de mi-ai rosti,
de mi-ai şopti,ca o rugă,vino…!
din visul tău atât de frumos ,
ca o ploaie de petale albe,
eu m-aş coborî…
femeie…
la tine !

De-a pururi şi-aievea
ţi-aş fi aşternut fin
de-nnoptare
şi gând frumos
de visare 
adâncă… 
de noi 
doi!












În galop, 
de dor purtat…
printre coline frumos arcuite,
pe sub mătasea fină a nopţii magice,
alergând necontenit
şi neostenit, 
într-un dute-vino pătimaş,
gândul meu nărăvaş
deşteaptă din somnul de frumuseţe
măiastra-mi pasăre-albastră-
măiastra-mi iubire-aleasă…
şi o face să-mi cânte 
un cânt duios
de dragoste

De fiori învăluit,
sedus de nurii-i de cadână,
el nechează nebuneşte
jeruind cu foc de dor
cuibul ei…
de zână !

Cu sclipiri diamantine,
aşezând peste cerul de visare
aburi vii de iubire
şi nesfârşite curcubeie
de dragoste,
gândul meu se potoleşte…
şi mă lasă să-mi mângâi iubirea
şi să-i sărut cu pasiune
toate împlinirile …
cu mine !







Uşor atins
de iubirea ce mi-ai promis,
uşor confuz
de dorul ce m-a cuprins,
gândul meu, încet ,se trezeşte…
din somnul de frumuseţe !
şi îşi adună toate clipele
din trecerile sublime
şi din amintirele-mi
frumoase
cu tine

Cu nerăbdare
îşi pune, una după alta ,
toate dorinţele în litere aldine
şi,din frază lungă de visare,
de vâlvătaie de dor mistuit,
mi se naşte o idee…

(ideea de-nălţare înspre tine
şi de-a-mi fi,toată,
doar îmbrăţişare… !)

Gândul meu frumos,
încă ţie nerostit ,
se-nfoaie
uşor,
uşor
şi îşi arată muşchii…
se-ntinde mult prea mult…
de-mi cuprinde toată simţirea
până mă transpune,cu tumult,
într-o lume preaplină
de fantasme…
şi de noi !

Il simt cum mă ia de mână
şi mă plimbă aiurea…prin toate raiurile,
prin nemaivăzute cotloane şi magice labirinturi…
unde  te văd ,(o,preafrumoasă zână !),
numai pe tine !

Si-apoi,
zvâcnind a iubire
şi-a vrere de-mplinire,
cu toate cele fireşti mă-nfioară
până ce trupul mi-e-n călduri…
de mi se face frig !
până ce trupul mi-e-n frisoane…
de mi se face leşin !
de-alinturi,
de plăceri,
de visări…
cu noi
doi

Dar,în subconştient,
îl aud cum te strigă pe nume
şi-l simt mereu aievea
ca o mare întrebare…
ce mă obsedează şi pe mine
până la epuizare !

De-aceea şi eu te-ntreb ;
când o să-mi vii,
când o să-mi fii…
şi focul de inimă
să-mi stingi…
tu, iubito !?


………………………
fiindu-mi ,totdeauna,
numai una !











Voi împături gânduri
încă ţie nescrise…

Suluri de file…
ca nişte toroipane luminoase,
din ochi lăcrămând a soare,
ţi le voi trimite…
cuprins de vâlvătaia
rugului aprins
de dragoste

Le voi pune aripi,
din prea multe doruri
şi,ca nişte păsări albe,
ele să-ţi aducă-n suflet
toată iubirea mea
şi căntecul de violină

Mii de scânteieri,
să te cuprindă…
ca şi puful de păpădie !
(iubirea mea…toată,
să zboare către tine !)
şi răsuflarea mea fierbinte
şi focul de inimă !

Iubindu-te,de-ai vrea,
să-ţi fie toate
împlinire,
iubito !








Dorul meu de tine
e-n flăcări !
şi de nerăbdare arde
să te cunoască…
mult prea bine!

I-aş pune cunună de flori
peste fruntea-i arzândă…
ca să-ţi fie,
în fiecare clipă
şi-n toate zilele de sărbătoare,
o prezenţă regală

I-aş pune apă rece
peste rugu-i de ardere…
de mine,
de tine,
de noi doi…
ca să te văd şi să te cunosc,
printre aburi de iubire,
în toată splendoarea-ţi…

ah,prea dulce zeie !

Şi-n cui zdravăn,
trecut cu multă dragoste
printre pietrele altarului tău de-mbrăţişare,
lovit ca de-o cremene…
din care-ar sări scânteieri de stele
luminând tot cerul
şi tot raiul tău de zână,
mi-aş anina dorul meu
de tine !

(ca pe-o icoană ,
pictată cu mult patos…
te-aş tot  iubi… !)

Apoi…
te-aş ruga ,
cu rugă din inimă,
frumoasa mea din vis,
să mi te-arăţi
ca  o-nfocată păgână
din visuri coborându-mi…!

Peste mătăsurile nopţii
ce ţi-acoperă nurii,
mi-aş lăsa petale de şoapte...
şi ţi le-aş rupe
în fâşii multe,
pe toate

Turnându-mi,deodată ,
tot dorul,
tot of-ul
şi toată dragostea-mi fierbinte,
în cupa ta dulce de floare… 
de dor sângerândă

……………………………
Şi ,ca un « nebun »,
m-aş răzbuna…pe tine !,
pentru toate-mi aşteptările
şi pentru tot dorul meu
de tine,
iubindu-te!