La schitul de sihastru,
in ochiul de apa ne-nceputa...
cu sclipiri ca de roua argintata
in care luna se oglindeste ca o zana
si se scalda adancindu-se-n placeri,
despletita si despuiata de ganduri...
in cercuri concentrice
si-n valtori naucitoare,
se-nchid si se deschid,
clipocind a chemare
de plecaciune...
undele iubirii

Cu glas duios
ca un dangat de clopot ,
cand soarele-i pe la vecernie,
sihastrul iubirii isi cheama iubita
pentru ruga si matanii...

Si cantecul dorintei lui
suna si rasuna dulce
de-nfioara  pana si cerul de-nnoptare
(cand si iubita-i vine,sfioasa,
in turla-i mare...!)

Si-atunci ea-i impresoara cu delicatete
toate cantarile si-mpreuna ingana canoane...
iar bolta de visare a credintei lui
vibreaza ca o vioara...
mangaiata pe strune
de bratele-i iubitoare,
ca un arcus!

Apoi ,aproape de rasarit de soare,
isi scriu peste peretii de visare...
sa le fie de-ajuns...!
pana la urmatoarea vreme de vecernie,
cu slove de soapte din cantec de inger,.
poeme de dragoste!


This entry was posted on 8/02/2013 06:42:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: