Cuvântul tău de zeie,
dulce mă-npresoară ;
uneori prea strâns…
ca un laţ,
alteori prea uşor…
ca un sărut !
de brânduşă-nfocată !

Sărutând un lujer de roză…
cu prea mult nesaţ,
al tău gând ar fi gata să mă sufoce
cu-o dragoste păgână…
şi ape tumultoase,
din  dragostea-mi mare izvorâtă,
stau gata-gata să erumpă
din adâncuri de taină…

(sfinţite...pentu mine,pentru tine… !)

Insă ,eu m-avânt zănatic,
cu capu-n jos către abis…
şi poate-aşa îţi voi scăpa
din strâmtoarea-ţi prea adâncă
şi din rostirile-ţi prea  hulpave…
si tu îmi vei fugi…
spre Nemurire,
iubito!


This entry was posted on 8/27/2013 05:18:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: