A mai rămas puţin timp,
până când voi arunca anapoda
toate cioburile de sticlă
ce acoperă
o strălucire divină

Cu sclipiri stranii în priviri,
cu palmele frumos arcuite
peste pânza-i de-nserare,
îi voi dezveli nurii...
şi-i voi rupe mătăsuri!

Să-mi rămână sfioasa,
în toată splendoarea ei!
şi-i voi face descantece...
eliberând de tristeţe,
de dureri...
o superbă arătare!

Atunci voi cuprinde liniştit,
cu braţe iubitoare,cerul la-ntamplare...
si luna argintata...
pana cand soarele va apune,
săltând zănatic,
printre colinele-i
de ceară

A mai rămas puţin timp,
până când  astrele
se vor prinde în spirală năucitoare,
legându-ne zodiile  
în cunună,
iubito,
împletindu-ne cu raze de soare
toate visurile împlinite,
pe veşnicie !



This entry was posted on 4/01/2011 05:42:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: