Râzi frumoasa lumii
şi lasă-mă să te-mbrăţişez...
că doar corăbiile
ce ne poartă visele
pe marea noastră de iubire
(şi pe care le-aşteptăm
de-atâta timp să ne vină...)
nu sunt scufundate

Piraţii ce ştiau de noi
şi le-au urmărit dintotdeauna
nu le-au găsit!
în ceţuri galben-aurii le-au pierdut
şi nici nu le vor găsi
vreodată

Domnul e cu noi !

Furtunile ce ni se-anunţau distrugătoare,
venind dinspre suflete haine,
ca prin minune s-au dispersat...
în clipe de nimicuri
şi-n hăuri de-ntuneric
au dispărut,
pentru totdeauna !

Râzi frumoasa mea
şi lasă-mă să te sărut…
cât timpul îmi va permite !
Aş vrea să mai ştii
că ale noastre corăbii
chiar au scăpat de moarte…
si se-ndreaptă
spre Nemurire !

…………………………………….
Toate stihiile vremurilor
ce ne-au stat în cale,
le-am ocolit !
Sigur, visele noastre-mplinite
vor ajunge la maluri...




This entry was posted on 3/02/2011 06:43:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: