Nu trebuie să-mi pleci
mai ales acum când zilele
şi nopţile tale sunt pline ochi
doar cu mine...
şi nici să-mi vii!

Eşti prea aproape de-mplinirea-ţi caldă
şi lunecarea-mi fină cu-arome nebune
prin rost de fire te poate-adormi…
lăsându-te să visezi frumos
până dimineaţa când fereamătul uşor
din clopotul de ceară
şi clinchetul cristalin
al deşteptării
în zori
te va trezi

Aşteptării tale îi vei desluşi conturul
cu o strângere prelungă şi lunecoasă
pe la spate mângâindu-te
te voi săruta iubito
pe umărul stâng

Cu degete tremurânde
trecute fin peste crupa-ţi catifelată
te voi face să dai frâu liber
nechezatului din tine cu poftă
de cuprindere
şi de dor

(cu dulci fiori
prin ierburi moi şi umede...!)


This entry was posted on 2/11/2011 03:03:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: