Mă simt prea răsfăţat
de tine iubito
şi chiar foarte aproape…
(...de tine mi-e bine... !)

Pe palme port buchete
de şoapte a chemare
şi-n urma de buze
cu suspine-adânci
aş vrea să-ţi las
sub faldul de mătase
un cald sărut

Iar tu să-mi oferi în dar iubire!
să mă-nclin frumos
spre tine
minune
şi să-ţi rătăcesc
prin tainic rost
cu gânduri
de bine…

Tu să mă laşi dus...
lunecându-mi uşor
prin cupa florii tale
de regina-nopţii
toată dragostea

Cu tot parfumul ei să mă-mbrăţişezi
şi dacă timpul meu nu-ţi prea ajunge
până la fiori de ploaie magică
iar secundele bat ritm prelung
şi se preling dulce-aiurea
pe dunga de floare
te voi aştepta …

(...până ce-mi vei fi
chiar tu
mirare...!)


This entry was posted on 1/03/2011 03:46:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: