de toamna-ţi despletită şi zănatecă,
desfrunzită , aurită şi răvăşită
de adierea blândă a iubirii

de luna ta înflorită şi dulce-nfiorată,
de-atingerea cu dor...
până-n adânc de inimă,
frumoasa mea
venită din altă lume

să mă cuprinzi cu farmece facute...
să-mi surâzi şi cu gânduri flămânde
să mă săruţi rămasă uitucă...
pe trepte de izvoare...
când duhul de ploi magice
dezlănţuie-n cascade
ape cu picuri vii
de dragoste!
................................
când eu-ţi voi şopti :
Te iubesc!ploaia să ne spele
toate păcatele...
şi suspinele
nepământene !


This entry was posted on 11/19/2010 12:52:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: