Venind din poemele cu necuvinte
şi din zâmbete cu roze
şi picuri de rouă,
pulsând cu roşul dragostei
prin aorte, gândul de floare
încă mai poate...
şi mai vrea să-i provoace florii
încă o ploaie cu suspine!

Să o facă…să se scurgă
şi să umple rostul din umbra florii
ce-n adieri se-alintă,
dintre maluri de dor
încă nesurpate,
sărutându-i nurii!
……………………..
cântând în ploaie, floarea mlădioasă
musteşte de dragoste şi se deschide...
cu multă candoare,gândului cu parfum
de crizanteme şi gust de poame
coapte de toamnă


This entry was posted on 9/25/2010 09:16:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: