Marea mea, când tu nu mă mai vrei...
răsărit,ţi-aş fi apus!

Când noaptea se va lăsa uşor,
aş luneca în uitare, printre buzele
abisului tău, în dulce-nserare
şi-atunci aş şti să cuprind
cu focul iubirii stelele,
cerul… făcând să roşească
până şi chipul lunii

Cu un val,uşor ca o mângâiere
de mătăsuri,m-aş revărsa
peste limanul tău de dor
cu spume şi dulci fiori!

Cu elixir de dragoste
aş adăpa dorurile tale
apoi, făcându-ţi în ciudă...
tot aş răsări ! ca un nou Soare...
de dragul tău aprins!


This entry was posted on 8/21/2010 03:23:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: