Întind braţele
şi cuprind curcubeul
pe după umeri
şi inimă de cer
auriu

Alunec mătăsuri de înserare
peste nori şi şoapte şi fiori
de fire argintii...
apoi sărut luna şi stelele
răsucind fin, domol,
spre uitare, dantela de mătase
ce-i acoperă noaptea
(şi-n goala-i splendoare
mă las dus... cu vrajă!)

Cu drag mă adâncesc
în nesomn de drum,
de la apus până la răsărit...
şi totdeauna fericit de dus şi-ntors...!
până când Lucire de Stea
mi se face din nou
pod de curcubeu...
în braţe cuprinsă!


This entry was posted on 6/30/2010 09:47:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: