Dă-mi mâna ta,
să simt că te am
şi să fugim cât mai departe
printre stele...
(eu şi tu iubindu-ne...
zâne şi luceferi îndrăgostind!)

Şi, de-ai vrea,
Luna ţi-aş aduce-o pătrată
şi Soarele, de-ai fi a mea,
l-aş răsări... în noapte!

M-aş tot ascunde, doar în joacă,
sub un nor şi-n ploaia magică
aş dansa când tu m-ai căuta...
(...cu şoapte iubire cerşindu-mi...!)

Şi ca să mă vezi, iute
ţi-aş arunca cu bulgări
peste tapsane
şi de pe ramuri înflorite
te-aş stropi cu rouă!

Iar tu...tu să m-alinţi cu rost,
iubita mea, când ploaia
de drag se va scurge...
şi eu să mă uit de tot...
când tu ,neştiindu-te,
în suspine te vei pierde
(prin tot verdele din ceruri...
frematandu-mi...!)

...................................
Îţi sunt, de mă iei
în taina nopţilor tale,
cântec şoptit,
fior de plăceri...
visul ce te-adoarme
şi Lumina-ti din zori!
........................................................
Când tu mă vei avea...
în palma ta, uşor,
să m-aşezi petală cu petală
şi-n clipe de singurătate
să te-acoperi cu mine toată!
(veşmânt să-ţi fiu,
Lumină şi-n noapte!)


This entry was posted on 4/11/2010 08:11:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: